vineri, 28 martie 2008

Fragmente de gânduri rătăcite




E 2 noaptea... de fapt, dacă mă uit mai bine la ceas, e... 02.31. Oops! Deci destul de târziu. N-am somn, mintea îmi fuge în nu ştiu câte părţi şi ce e mai grav e că sunt aşa de vreo... 2-3 luni? Da, ştiu, un om normal mi-ar spune "băi fetiţo du-te şi tu la culcare, nu mai debita prostii pe blog, mai ales că nici n-ai cine ştie ce chef şi nici nu te-a << izbit >> din plin inspiraţia ca să ne << uluieşti >> cu vreo minune de creaţie... hai, uite patul, da, ăla mare de lângă tine, întinde-te pe el şi mai lasă-ne cu << teoriile >> tale la ora asta". Dar cum nu există niciun om normal pe lângă mine acum (de fapt e Andra, care doarme dusă, dar nu se pune tocmai pentru că doarme), o să scriu şi eu pe aici până mi se face somn... Probabil că voi şterge ulterior ce am scris... sau poate nu.
Deci... despre ce să conversez cu tine, ego încăpăţânat (aşa îmi place mie să te alint, tocmai pentru că îmi dai dureri de cap)? Da, ştiu că n-am mai avut timp de mine... şi, implicit, nici de tine, dar uite, acum am luat-o razna şi "conversez" cu o faţetă de-a mea. Sinceră să fiu, îmi pare rău că te-am ignorat atâta vreme. Recunosc, uneori ar trebui să te mai ascult. Cică acum stau şi vorbesc singură. Ha ha ha. Neah, nu e de râs, de fapt mă freacă o plictiseală din aia grosieră (scuzaţi expresia, dar la ora asta chair nu-mi vine alta în minte)... Plus că mi-era dor să fiu doar eu cu mine (după cum am mai spus, Andra doarme:))))))
Tocmai mă uitam la nişte poze mai vechi şi aproape că nu m-am recunoscut. Ciudat, deoarece am impresia că nu m-am schimbat. Dar totuşi... Mă simt altfel faţă de anul trecut, faţă de acum 3 luni şi chair şi faţă de acum o lună. Eh, trece, ce pot să zic? Cred că încep să delirez... da, categoric am luat-o razna. Categoric! Sunt altcineva. Oare?... Nu îmi place să-mi rup pagini din viaţă, trebuie să învăţ, fratele meu, să mă accept cu toate ţăcănelile mele şi cu toate copilărelile mele, pentru că nu îmi place să uit ce a fost, deşi în mod inevitabil ce a fost se estompează.
În fine, ego-ul meu, deja s-a făcut târziu (de parcă nu era deja) aşa că mai bine încerc şi eu s-adorm. Noapte bună şi... mai ajută-mă şi pe mine să îmi triez din când în când micile nebunii ce tot îmi circulă prin cap în ultima vreme... hai, nu te fă că nu ştii (da, am uitat pentru o clipă că tu eşti partea aceea din mine care neagă tot ce nu îi convine). Chiar dacă nu-ţi cer întotdeauna ajutorul, ştii că am nevoie de tine, cum de asemenea ştiu şi că tu nu poţi exista fără mine (ah, ce bine mă simt când spun asta :)))))).
Hai noapte bună...

2 comentarii:

Oana spunea...

Doamne!!! Ce nebunie a fost cand am citit... enumeratia asta de idei, parca mi te si imaginez cum spui fiecare cuvant, cu accentul tau, cu mimica ta... pe care o adopti. Ai spus totul asa pe fuga, te-ai eliberat si e cel mai placut cand faci asta langa o persoana care nu vrea pentru ca nu poate...sa zicem...sa te asculte, respectiv Andra care dormea :)Ah, cat iubesc si eu noptile alea mute, cand scrii... scrii si nu ai voie sa scoti un zgomot ( pt ca dorm ai tai), dar totusi te zbati asa de mult pe hartia ta...acolo e placut sa tipi! Nu?

Teo spunea...

O da, aia da noapte de insomnie... vai cât de mult îmi place să ţip pe foaie, mă simt aşa de bine... Oricum, se simte că e scrisă noaptea, la o "criză" de... singurătate:))))