28 nov 2007...Dialog cu sine

Tipa din oglindă îmi zâmbeşte..."Bună îmi pare bine că te-am cunoscut..."...Parcă, parcă seamănă cu mine....aaaaa...aia sunt eu? Pffffffff...interesant...dacă nici eu nu mă mai recunosc, atunci oare ce pretenţii să am de la cei din jur? Spintec încontinuu şi nu găsesc ieşirea. De fapt, toţi suntem prinşi în enşpe mii de burţi de peşte...Cel puţin din mine, fără a încerca să dau în pesimism, tragic sau cum mai vrei să o mai numeşti, nu a mai rămas decât ecoul...Băi, mă vreau înapoi!!! În fine, hai că e târziu...şi m-a lovit o leneeeeeeee...mai scriu altă dată.
P.S.(Actually, note to self) Teo, adu-ţi aminte unde ai lăsat Cd-ul cu Stone Sour, că te-ai aiurit de tot!

Aş vrea să fiu îngerul tău...

  Doamne...chiar vreau eu să fiu îngerul tău?... Să mă contopesc cu tine?... Din păcate, nu ştiu sigur... Trebuie să învăţ să fiu uman, şi pe tine să te invăţ să fii un înger. Mă simt învins. M-ai învins. Tu, omul cult, mă fascinezi. Sunt un Înger în descompunere.
     Vreau să te deversezi în mine, să-ţi dau aripile negre, vreau să zburăm în noapte, alb şi negru, întuneric şi lumină, vreau să-ţi iubesc aroganţa iar tu să mă înveţi cum să cobor de pe norul meu în putrefacţie.
     În mod normal, îngerul salvează omul, dar acum te rog să nu mă obligi să fiu prea uman, nu vreau să-mi sângereze aripile din cauza umanităţii, dar vreau să fiu uman. Învaţă-mţ să te simt, dar salvează-mă de umanizare, salvează-mă de angelicitate, salvează-mă de mine ca să pot să te salvez pe tine de tine.
     Sunt îngerul care te va purta pe culmi nebănuite, sunt îngerul care abia mai poate zbura, dar sunt îngerul Tău şi te voi sufoca în propria mea sublimitate degradantă...