Mono/Dialog

M-am plictisit să vorbesc cu tine.
Teo, mă plictisesc obsesiile tale!
Visezi la demoni cu aripi negre,
ninsori din raze de soare,
cartofi prăjiţi în esenţă de înger,
vampiri care beau Pepsi
ah, şi să nu uităm
de tortul de ciocolată
asezonat cu blonde de căpşuni şi vişine…
Mă uit în oglindă. Nu te mai plac.
Ţi s-a întins rujul roşu…
iar te-a sărutat demonul cu ochi de jar;
şi îţi curge rimelul;
chiar nu te-ai săturat să plângi după

Făt- Frumos?

I-a putrezit miezul, treci mai departe!

Celest

Luna, fantasma nopţii, vrea să uite

tot ce e omenesc,

pentru că o doare
fiecare înghiţitură din pâinea deşertăciunii,
fiecare curcubeu de lacrimi degradante,
fiecare figură de bărbat- Ion sau Dionis
în acelaşi sânge îşi scaldă pletele de corb
de secole.
Îi ard ochii utopiile năruite ale omenirii;
aşa că s-a decis să omoare umanul
din esenţa ei.
Va deveni o fiinţă pură a întunericului.