vineri, 16 ianuarie 2009

Insomnii

Nu am somn. E încă una din acele nopţi în care nu am altceva mai bun de făcut decât să îmi pierd vremea uitându-mă pe pereţi. So... what's wrong this time? Habar nu am! Respir, încerc să mă liniştesc, dar, în mod paradoxal,  mă simt de parc-aş fi luat sedative. Îmi simt sângele cum curge cu o viteză fermecător de dureroasă prin vene. Parc-aş inspira parfum de trandafiri.

Capul mi se învârte, dar sunt foarte lucidă. Am tuşul prelins pe obraji, rujul întins, reflexia mea se holbează atât de inexpresiv încât mă scoate din minţi. Îmi vine să o pleznesc. Arăt ca dracu. Degetele tremură. Cătuşele de argint mă ard. Nu mai am nici putere, nici chef. Mi-e lene să curăţ slobozul de vise de pe noptieră. Îl las să zacă, să se usuce. Dispare de la sine la un moment dat.

Îmi sacrific clipele de linişte pentru ceva. Nu mă pune să îţi definesc acel ceva, pentru că nu pot. E ca şi cum mi-ai cere să explic ce sunt frumuseţea, binele şi răul. Ce mama naibii, faci parte din mine şi îmi ceri să îţi explic ce e cu mine? Oricum, ştiu doar că am făcut amor cu îngerul cu ochi de foc. Şi că a plecat. Mi-e dor de impuritatea lui. Într-un fel, dacă s-ar transforma toţi îngerii în Luciferi aş fi fericită. Pentru că nu m-aş mai simţi atât de singură. Aş avea amanţi. Aş zbura goală prin oraş. Aş putea fi Eu.

Dar ca de obicei, mă trezesc... Mă doare capul. Merg să caut un Antinevralgic... sau ceva.

5 comentarii:

Unknown spunea...

Stramba dracului!!!! Nesimtito, cum poti sa te gandesti la sloboz?

Teo spunea...

E clar... avem aici una bucata ... "DAMA"... care nu intelege conceptul de ABSTRACT. E problema cititorului daca nu intelege la ce se refera expresia "sloboz de vise"... ai auzit vreodata de Metafora?
Cat despre activitatea mea sexuala... nu cred ca intereseaza pe nimeni ce fac eu sau (si mai bine spus) Nu fac.
Sper ca pe viitor cei care se cred avizati in a isi da cu parerea sa mai deschida cate o carte din cand in cand.

Lucian Vâlsan spunea...

Stimată damă, cred că şi o meduză ar fi bucuroasă când ţi-ar privi IQ-ul. Şi-n plus... de ce e nesimţită autoarea când se gândeşte la sloboz ? La urma urmei la cum ai vorbit tu cred că tonele de sloboz au CURs mai degrabă prin mintea-ţi decât prin mintea autoarei.

Anonim spunea...

Vilo, te bagi unde nu-tin fierbe oala, manca-ti-as filopshiologia ta. Ramai in banca ta ca nu-i bine ce faci.

Dugu, activitatea ta sexuala nu ma priveste, pentru ca nu obisnuiesc sa fiu foarte curioasa. Insa doar cand ma gandesc la sex in combinatie cu Dugu, sentimentul provocat este unul de REPULSIE TOTALA. Mai bine n-ai scrie de lucruri ABSTRACTE care provoaca scarba in jurul cititorilor (venind din partea ta).

Teo spunea...

Sunt extraordinar de curioasa cine poate fi aceasta... Dama... care in prima faza incepe sa injure ca pe campie ca in cele din urma sa arate ca are o problema cu mine ca persoana. Si care nici nu are bunul simt sa vina si sa spuna pe fata cine e.
Draga Dama, stii ce e aia Libertate de Exprimare? Este blogul meu, scriu ce cred de cuviinta aici, eu as putea foarte frumos sa iti sterg comentariile usor deplasate si sa declar acest subiect inchis. Dar chiar sunt curioasa daca ai curajul sa iti spui numele. Iti respect opiniile dar imi pari cel putin ciudata.
In definitiv, nu te obliga nimeni sa iti provoci singura... scarba. Eu nu scriu despre sex (nicidecum despre experientele... personale... si da, stiu ca iar ti s-a facut scarba), ci despre Trairi. Imi pare rau ca nu poti intelege acest lucru. Totusi... e absolut bizar ca imi vizitezi pagina in continuare tinand cont cata repulsie iti provoaca o scriere care pana la urma e absolut banala. Eu nu personalizez. Aici nu e vorba de mine, ci pur si simplu de un feeling exprimat printr-un Eu general.
Este alegerea Ta ca inca imi vizitezi profilul. Si de asemenea este alegerea ta ca nu vrei sa te prezinti. Traiasca lumea virtuala, nu?