miercuri, 23 ianuarie 2008

14 dec. Aberaţii...

Zilele astea au fost foarte ciudate... deci mă pierd pe zi ce trece tot mai mult de mine. Când cred că am mai recuperat o bucăţică din mine...ţeapăăăăăăăăăăă... de fapt am mai pierdut una. Întrebarea e de ce se întâmplă toate astea? Ai ajuns ca nimic să nu te mai mulţumească, să nu mai zâmbeşti niciodată, să nu mai vrei să lupţi căci ai tot obosit să fii împotriva tuturor.
Din cauza lor,nu eşti fericit şi nu simţi că trăieşti. Te gândeşti că speranţa moare ultima, dar pentru tine ea a murit de mult.
Şi tu, şi eu, amîndoi trecem prin asta. Chiar dacă tu poate nu recunoşti dar eu ştiu mai bine... .Treptat,treptat,simti cum puterile te parasesc si oricat de mult ai vrea să lupţi,nu mai poţi.Singura care-ţi mai dă puterea de a trăi este iubirea,dar şi aceasta,cu timpul o să-ţi fie luată fără voia ta,şi vei rămâne singur până când D-zeu s-o îndura de tine. Crezi că asta-i trist?? Nu ştii ce vorbeşti... serios...
Deja aberez şi cred că mai bine mă bag la somn decât să mă cert cu tine... ego încăpăţânat... Mai ascultă-mă din când în când că am început să cred că îmi eşti de fapt duşman...
Dacă şi pe tine te pierd ce mai rămâne din mine?? Hai te rog, ştiu că sunt enervantă şi că îmi cade părul dar măcar tu rămâi lângă mine... Hai noapte bună şi mai gândeşte-te la ce ţi-am zis...

Un comentariu:

Oana spunea...

Iubirea nu dispare... si nu are cine sa ti-o ia...ever. Dupa mine... :)