Mda, n-am mai scris de mult, aproape ca si uitasem de coltul meu de rai. Intre o bucata de zambet de sticla si o cutie plina cu vant de primavara am realizat ca imi lipseste ceva. Am gol care deja nu mai merge umplut cu un curcubeu de plumb. Mi s-a cam luat sa imi pun masca sociala de lolita masculinizata si sa pretind ca sunt bine cand de fapt nu vreau decat sa dau jos machiajul papusilor Barbie cu un pickhammer.
Si totusi, intrebarea lunii imi tot trambiteaza in urechi:
Inconjurata de o mare de oameni, de ce ma simt asa de singura?...
3 comentarii:
Dupa cum spune si motto-ul pe care ti l-ai ales, "murim cate putin in fiecare zi". Cam asta ar fi explicatia...
Si inca nu esti singura de tot. Inca iti mai citesc blogul :)
nu`ti cauta coltul tau de rai...construiestel din bucatile altora...si acei carora le apartin bucatile de rai...iti vor umple viata cu bune...cu rele...dar orice ai face nu te lupta cu tine....pentru ca sunt alte lupte pe care trebuie sa le porti....singura nu esti...doar gandul de distanta de macina...bafta si sper sa iti gasesti raspunsul in toata tampenia asta scrisa de mine.P.S coltul de rai ....e tot ce ne tine in viata.
chiar nu ma asteptam sa isi mai aminteasca vreo persoana [in afara de mine] de existenta acestui blog! oricum, ma bucur :)
coltul meu de rai va fi mereu acolo, chiar si cand vor fi doar ruinele ramase din el
Trimiteți un comentariu