Resemnarea lui Venus

M-am trezit la miazănoapte tușindu-ți aroma, dar în pat în afară de surâsuri de otravă și frânturi de vise închistate de lene nu mai găsesc nimic. Vocea ta e cea mai dulce și dureroasă penetrare a raționamentului, doar c-o aud prea distant; parc-au trecut secole de când nu mi-ai mai dat lumea peste cap.

Cu ochii larg închiși mă afund în beatitudinea mușcăturilor tale. Îmi amintesc cum îmi încleștai părul într-un pumn de raze de soare și cum fiecare atingere mă făcea să tresar din ce în ce mai frenetic, până îmi vibra vulva spre cerul de cenușă sidefie. Printre cearșafuri și bucăți sângerii de gânduri mă abandonez unei fâșii de catharsis psihologic.

Nu neg, vreau să îmi circuli prin vene pentru că ești drogul meu favorit. Să îmi săruți coapsele pe o rază de lună și sarcasm. Să îmi iubești forța cu care mă încolăcesc în jurul gândurilor tale cele mai ascunse. Sunt dependentă de tine. Ai devenit demonul stării mele de bine. Mi-am ucis îngerul pentru ochii tăi de iad și pentru veninul minciunilor tale extatice. Ți-am gustat otrava.

Tu nu ai făcut altceva decât să îmi bei aroma de femeie. Îți înconjurai mrejele de foc în jurul sânilor mei și te afundai în fanteziile erosului meu cu ferocitatea unui semizeu. Ai crezut că m-ai consumat complet și ți-ai savurat victoria.

Și totusi... chiar dacă patul meu încă îți păstrează savoarea și izul esenței de ființă a întunericului, nu uita ceva... Eu sunt un Phoenix cu pene de gheață, de foc, de surâsuri și de lacrimi. Oricât te-as iubi și oricât m-ai dori patul meu tot gol va rămâne. Sunt un demon al luminii și un arhanghel al morții. Sunt sortită să fiu singură. Nu te mai vreau pe raza mea de nor.