Aspir la un adevăr mai puternic decât iluzia fericirii. Nici nu ştii cât poate să fie de frustrant să mă mint. O fac... constant... pentru o fărâmă de linişte. Pentru împăcarea cu eul meu vândută la suprapreţ. Pot accepta orice adevăr atâta vreme cât îmi umple fiinţa.
...Calc pe ţărâna mormântului trecut cu sufletul nud. M-am dezvelit de haine, farduri, lacrimi, zâmbete şi gesturi goale. Sunt o păpuşă ruptă, cocoşată, schilodită, o marionetă fără stăpân. Sunt o urâtă a propriei mele ere haute couture. Nu îmi mai e frică de urât. Pentru că, la o adică, urâtul a devenit noul estetic.
Mă satisface!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu