vineri, 30 mai 2008

Secrete



Vreau... să fac dragoste cu un demon. Vreau să simt că ard, că vibrez, că... îmi trăiesc viaţa în stare impură. Şi aşa sunt sătulă până peste cap să visez perfecţiunea. Nu există. Totodată, am aflat că sunt mult mai savuroase imperfecţiunea, impuritatea, pasiunea decadentă.
Demonul mă posedă, mă are sub puterea sa. Puterea cruzimii, a brutalităţii sufleteşti, a... inefabilului. Simt, deci trăiesc. Simt intens, deci vreau să şi trăiesc intents. Vreau să-l simt cum mă învăluie, cum ochii lui mă ard, cum îmi zgârie coapsele cu rânjetul său ironic. Am nevoie de el. Sufletul meu se chinuie, se zvârcoleşte de solitudine. Am nevoie de el tocmai pentru că sufletul său seamănă cu al meu. Nu, nu mai vreau să fiu singură. Sufletul iadului, sufletul meu geamăn... sufletul care se poate contopi cu al meu, care mă poate înţelege, care... poate să mă iubească, să mi se dea, să facă dragoste cu Mine- cea care am fost şi cea care sunt dintotdeauna, cea căruia nimeni nu i-a putut iubi esenţa.
Da, sunt eu, cea cu esenţă de demon, care nu mai poate. Care vrea să facă dragoste cu un demon asemeni ei.

miercuri, 28 mai 2008

Eu şi măştile Lor...

Nici nu ştiu ce să mai spun... Mi s-a demonstrat pentru a nu ştiu câta oară că e rău să visezi... să speri... să crezi în ceva mai bun... Da, sună un pic cam... emo :)))) (asta e altă discuţie cu... emo-iştii). Dar iar am o perioadă din aceea în care mă simt... ciudat... da, cred că aşa s-ar defini, ciudat.
Vreau să simt tandreţea unui înger, pasiunea devoratoare a unui demon; văd măşti... numai măşti... m-am săturat de măşti. Sunt întotdeauna curioasă ce găsesc dedesubtul lor. Şi de multe ori când aflu, sunt dezamăgită. Nu mă întrebaţi ce e cu aiureala de idei din capul meu, că întotdeauna a fost aşa... Mă simt a dracului de singură şi nu îmi dau seama de ce. Cum poţi să fii singur, dar înconjurat de oameni? Ei, uite că se poate. Nu îmi pot găsi locul. Nu mă simt bine. Nu mă simt în largul meu. Mă simt... singură. Cică mi-a spus un... prieten... că sunt o bijuterie. Dacă sunt o bijuterie, atunci de ce nu mă vrea nimeni?? Nu mai înţeleg nimic.
Tot ce ştiu e că m-am săturat de măşti. De fapt nu. Sunt sătulă de oamenii din spatele lor. Sunt curioasă dacă există cineva care să îşi poată da masca jos măcar o dată când vine vorba de lucrurile importante. Oare sunt naivă?
Da, mi s-a reproşat de multe ori că aş fi naivă. Recunosc, sunt, ce să fac? Poate o să mă învăţ minte până la urmă... sper. Între timp, mi s-a făcut cam somn. Cred că o să continui înşiruirea de idei altă dată. Între timp... savuraţi măştile mele favorite: