Vacanţă, mâncare şi... "şunci"

God, ador vacanţaaaaaaa!!! Îmi place la nebunie că niciodată nu ştiu ce mă aşteaptă a doua zi. Iniţial am în plan să ies la un suc prin oraş cu vreo prietenă, mă trezesc prin Olăneşti, la Turnu, prin Vâlcea sau la grătar la Castrul Roman. De ar fi aşa mereu... Mă simt suspicios de bine; de n-ar mai veni şcoala (frate, acum ştiu că vorbesc de parcă aş fi la grădi, dar nici profii nu au chef de noi după ce s-au umflat de cozonac&co.).
Chiar, mi s-a făcut dor de kurtos.. nu ştiu, dar întotdeauna când spun că am poftă de ceva care nu se prea găseşte pe locale, ajung într-un loc de unde pot lua... Sibiu!!! Ar fi ceva să ajung pe-acolo numai pentru mâncare.N-am mai ajuns pe-acolo de la rev... Deocamdată mă bucur de timpul liber... şi îmi doresc să nu mai vină tezele... of, Doamne, de ce trebuia să îmi aduc aminte tocmai acum, când mă simţeam şi eu bine? :((((((((
Eh, şi aşa maică-mea a avut impresia că am fost toată clasa a unsprezecea într-o continuă vacanţă... părerea ei, pentru că eu niciodată nu am stat să învăţ acasă, doar că acum i s-a pus ei pata. Oops, hai că tre´ să mă retrag... mâncareeeeee... deci când o să înceapă şcoala o să arăt ca balena Willy. Şunca mea e şi ea fericită că o las să înflorească... măcar acum, cât mai am timp, nu?

Un moment de linişte. O Respiraţie

Viaţa mea se contopeşte cu un nor, cu un demon, cu un bloc de beton. Simt. Trăiesc. Vibrez de emoţie. O emoţie degradant de dulce. Mă uit în oglindă. Văd pete. Pete de culoare, pete de imagine, pete de bucurie, pete amărui. Inspir. Trag în piept toată dulceaţa suflului fierbinte al propriului meu înger decăzut. Mă simt bine. E acea stare de bine ciudată. Eu şi eul meu am făcut pace. Pentru moment. Aş putea spune că sunt aproape fericită. Fără niciun motiv. Mă simt bine în propria-mi companie. Expir. Îmi exorcizez sufletul. Îmi golesc mintea. Nu-mi alung partea demonică. O iubesc. Şi îngerul meu o iubeşte. Sunt împăcată cu mine.
Respir. În sfârşit nu mă mai sufoc...