Ai avut vreodată impresia că te sufoci? Ţi se pune pur şi simplu un nod în gât şi ştii că nu ai nimic, dar te simţi totuşi rău.... Eşti aici, şi eu sunt tot aici, dar în acelaşi timp suntem departe... fiecare în depărtarea proprie. Stau întinsă în pat. Văd un tavan alb prăfuit. Dar văd şi mai departe de el.
Sunt pe un alt tărâm. Cel al viselor? Nu, nu dorm. Cel puţin aşa cred. Nu prea are cum. Căldura nopţii îmi mângâie pletele, o bufniţă albă cu ochi de chihlimbar discută cu încă două- trei cenuşii despre Duhul apelor. E frumos. Şi crud. Are ochii de safir şi părul lung, argintiu. ,,Închide uşa şi prinde-i coada în prag timpului. Vreau să nu fugă cât timp sunt aici.", l-am rugat... ,,Nu,nu aceasta este dorinţa mea."
Dar în noaptea de sânziene m-a chemat... mi-a spus ,,De ce vrei să scapi de Timp? Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul tău: ţi se fac din toate părţile semne. Încrede-te în semne. Urmăreşte-le… Şi acum te rog să nu te mai întorci aici. Acest loc nu îţi va face niciodată bine..."
Şi am simţit o arsură în piept. Şi din nou stăteam întinsă pe pat. Şi mă uitam la tavan...
