Iubire la pachet, iubire la kilogram, iubire la...ce?

Zi de zi descopăr lucruri noi...mmdea, ce să spun... de exemplu azi mi s-a dovedit pentru a nu ştiu câta oară că iubirea nu există... de fapt vreau să spun că iubirea adevărată nu există pentru că presupune prea multe sacrificii...
Sunt persoane care nu pot renunţa la nimic pentru nimeni, sunt persoane care fac compromisuri şi persoane care îşi sacrifică până şi eul pentru cineva. Şi mai devreme sau mai târziu tot se termină totul. Se spune că nimeni nu cunoaşte mai bine bărbatul decât o curvă(scuzaţi expresia). Aşa că decât să ne consumăm nervii de dragul cuiva nu ar fi mai bine să fim toate nişte curve? Ar fi mai la îndemână... numai că nu toate avem stofă de...damă de companie(hai să fiu totuşi mai finuţă, deşi nu are chiar acelaşi înţeles). Şi atunci oare ce ne rămâne de făcut?
Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost
încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt
doar un preludiu.... Iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârşească, să devină cineva, să devină o lume el însuşi de dragul cuiva.
Şi acum mă întreb... oare mă înşel? Oare poate cine va iubi CU ADEVĂRAT?? Pentru că de multe ori auzim "Te iubesc", de multe ori spunem "Te iubesc", dar oare... oare chiar e iubire?
Pentru că omul care poate exprima în cuvinte ceea ce simte iubeşte prea puţin...Adevărul e că iubirea are mai nou un înţeles decolorat. Cum sex sells, şi love stories sell...Aşa că iubirea(dacă a existat vreodată în vreunul din noi, cei profani), a devenit doar un discurs normal, cotidian, doar ceva de duzină...
Asta vrem noi de fapt?...

Eu cu Tibi...cică ne dăm mari luptători...pfff....de fapt se vede că ne prostim şi noi... aerul e de vină... Câmpulung, 17 noiembrie...2007 :P

28 nov 2007...Dialog cu sine

Tipa din oglindă îmi zâmbeşte..."Bună îmi pare bine că te-am cunoscut..."...Parcă, parcă seamănă cu mine....aaaaa...aia sunt eu? Pffffffff...interesant...dacă nici eu nu mă mai recunosc, atunci oare ce pretenţii să am de la cei din jur? Spintec încontinuu şi nu găsesc ieşirea. De fapt, toţi suntem prinşi în enşpe mii de burţi de peşte...Cel puţin din mine, fără a încerca să dau în pesimism, tragic sau cum mai vrei să o mai numeşti, nu a mai rămas decât ecoul...Băi, mă vreau înapoi!!! În fine, hai că e târziu...şi m-a lovit o leneeeeeeee...mai scriu altă dată.
P.S.(Actually, note to self) Teo, adu-ţi aminte unde ai lăsat Cd-ul cu Stone Sour, că te-ai aiurit de tot!

Aş vrea să fiu îngerul tău...

  Doamne...chiar vreau eu să fiu îngerul tău?... Să mă contopesc cu tine?... Din păcate, nu ştiu sigur... Trebuie să învăţ să fiu uman, şi pe tine să te invăţ să fii un înger. Mă simt învins. M-ai învins. Tu, omul cult, mă fascinezi. Sunt un Înger în descompunere.
     Vreau să te deversezi în mine, să-ţi dau aripile negre, vreau să zburăm în noapte, alb şi negru, întuneric şi lumină, vreau să-ţi iubesc aroganţa iar tu să mă înveţi cum să cobor de pe norul meu în putrefacţie.
     În mod normal, îngerul salvează omul, dar acum te rog să nu mă obligi să fiu prea uman, nu vreau să-mi sângereze aripile din cauza umanităţii, dar vreau să fiu uman. Învaţă-mţ să te simt, dar salvează-mă de umanizare, salvează-mă de angelicitate, salvează-mă de mine ca să pot să te salvez pe tine de tine.
     Sunt îngerul care te va purta pe culmi nebănuite, sunt îngerul care abia mai poate zbura, dar sunt îngerul Tău şi te voi sufoca în propria mea sublimitate degradantă...